Chip străin
Jurnal rătăcit: 18 octombrie 2009
Chipul meu s-a rătăcit, mi l-am pierdut, definitiv. În urma unui experiment chipul mi-a fost acoperit de cicatrice cheloidale.
Identitatea cuiva e marcată doar de chipul lui? Dacă mi-aș pierde înfățișarea aș mai fi eu? Criticii l-au pus în balanță cu Kafka, dar comparația e forțată. Nu e o metamorfoză, dar poate că e. Omul de știință, eroul narațiunii, căci nu știu cum să-l numesc altfel, înțelege, sau crede asta, că totul în relațiile cu cei care îl înconjurau altădată cu dragoste sau prietenie sau curiozitate depindea în mare măsură de înfățișarea sa, de chipul său.
Afectat pe fond psihologic de această nouă dimensiune a relațiilor cu ceilalți, hotărăște să caute o soluție. Stă de vorbă cu un medic chirurg, care nu înțelege cât de delicată e situația în care se află, și în urma acestei discuții ajunge la concluzia că trebuie să-și construiască un chip fals, o mască.
Având la dispoziție un întreg laborator și materialele chimice de trebuință, în câteva luni reușește să desăvârșească o mască tip NO, dar mult mai expresivă și mai aproape de chipul normal, obișnuit, al oricăruia dintre noi.
Relația cu soția sa intră într-un impas când masca, cum denumește el celălalt eu, preia controlul. Se simte dominat de un om care există doar atunci când își acoperă cicatricile cheloidale cu un alt chip, dar e atât de puternic pentru că în relațiile cu ceilalți nu suferă de niciun fel de complex de inferioritate.
Încercarea de a reintra în societate eșuează atunci când soția sa se lasă ademenită de cel cu mască și i se oferă. Fără să înțeleagă ce se întâmplă cu el și dacă masca a fost o soluție bună, lasă soției sale trei carnete în care și-a notat gândurile, aceleași pe care le citim și noi. Primește de la aceasta o scrisoare în care îi scrie că și-a dat seama încă de la început de prezența unei măști, dar a preferat să-i facă pe plac celui cu mască, știind totuși că sciziunea existentă între cel cu mască și cel fără mască se poate contura pe deplin, determinând dispariția unuia dintre ei, cel puternic triumfând prin șiretlic.
Chipul străin nu a reușit să-l ascundă în fața celorlalți, fata administratorului de la blocul în care e ascunzătoarea, dar și soția sa, își dau seama că poartă o mască. Singurul lucru pe care îl poate ascunde ține de sinele său, care se exteriorizează și se ascunde dacă poartă ori nu masca. Se lasă dominat de o mască falsă, interioară, care îl zguduie puternic. Se maschează doar în fața sa, nu și a celorlați.
Scrierea lui Kobo Abe, poate că da, seamănă întrucâtva cu Kafka, dar nu la nivelul percepției mele.
