Leran
de pe umerii bunicului meu văd ploaia cum ridică praful
mă poartă peste tot, ca un apendice
am învățat acolo să număr, trăgându-l de ureche când vedeam soarele
râdeam deseori când vântul îmi desfăcea
degetele din încleștarea în jurul câte unei suvițe sure din părul bunicului
urcam mereu în spinarea lui, ridicându-mi mâinele ca să ating
norii și soarele
deseori se loveau de mine porumbei, îi apucam de aripi și smulgeam câteva pene
pe care le puneam la păstrat într-o vază de flori
turnând apă atunci când se ofileau
am cules, de pe umerii bunicului meu, cele mai dulci fructe
de pe crengile cele mai îndepărtate
mă trăgea de gleznă când scăpam câte un măr roșcovan
se lăsa pe spate deseori, încercând să mă sperie, să învăț ce e frica
și să devin eu ne-nfricat
degeaba am crescut mare, m-au îngreunat anii și spinarea mi-a rămas rotundă ca soarele
am mers pe umerii bunicului meu multă vreme
până când am simțit apă rece deasupra gleznelor mele moi
Scrisoare fără destinatar, din 03 octombrie 1992
